luni, 9 iulie 2012

Clasamentul minciunii

Un alt clasament interesant provocat de recenta Evaluare Naţională este cel pe baza diferenţei dintre media de absolvire a elevilor şi media de la examen. L-am numit "clasamentul minciunii". De ce? Pentru că, dincolo de nuanţe, el arată cât de umflate sunt notele elevilor dintr-o şcoală prin comparaţie cu valoarea lor adevărată, dată de examen. (Chiar dacă este posibil ca nici examenul să nu fie un reper cu totul şi cu totul onest.) Evident, în acest clasament cu cât eşti mai jos, cu atât mai bine!

Nr. crt. Şcoala Diferenţă Medie EN 2012 Medie absolvire
1 ŞCOALA NR. 13  4,96 2,47 7,43
2 G.Ş. DE TRANSPORTURI AUTO  4,31 3,81 8,12
3 ŞCOALA NR. 19  4,03 4,38 8,41
4 G.Ş. "TRAIAN DEMETRESCU"  3,55 4,38 7,93
5 ŞCOALA NR. 16  3,39 5,37 8,76
6 L.P.S. "PETRACHE TRISCU"  3,00 5,22 8,22
7 L. TEORETIC "HENRI COANDA"  2,74 6,12 8,86
8 L. TEOLOGIC ADVENTIST  2,65 6,22 8,87
9 L. DE ARTA "MARIN SORESCU"  2,52 6,17 8,69
10 ŞCOALA NR. 14 "I. TUCULESCU"  2,51 5,87 8,38
11 G.Ş. "MATEI BASARAB"  2,39 6,26 8,65
12 ŞCOALA NR. 37 "M. EMINESCU"  2,31 6,66 8,97
13 ŞCOALA NR. 36 "GH. BIBESCU"  2,26 6,20 8,46
14 C. T. INDUSTRIE ALIMENTARA  2,24 6,25 8,49
15 G.Ş. "TRAIAN VUIA"  2,17 7,40 9,57
16 C.N. "NICOLAE TITULESCU"  2,10 6,33 8,43
17 ŞCOALA NR. 30 "MIHAI VITEAZUL"  2,06 6,56 8,62
18 ŞCOALA NR. 33  2,06 6,46 8,52
19 ŞCOALA NR. 12 "DECEBAL"  1,92 6,73 8,65
20 C. TEHNIC ENERGETIC  1,91 6,82 8,73
21 ŞCOALA NR. 29 "N. ROMANESCU"  1,79 7,14 8,93
22 ŞCOALA NR. 32 "A. MACEDONSKI"  1,77 7,31 9,08
23 ŞCOALA NR. 24 "SF. GHEORGHE"  1,68 7,76 9,44
24 C.N. "ELENA CUZA"  1,62 7,55 9,17
25 C.N. "STEFAN VELOVAN"  1,59 7,40 8,99
26 ŞCOALA NR. 18 "SF. DUMITRU"  1,58 7,47 9,05
27 ŞCOALA NR. 21 "GH. TITEICA"  1,47 7,97 9,44
28 ŞCOALA NR. 39 "N. BALCESCU"  1,37 7,57 8,94
29 L. TEORETIC "TUDOR ARGHEZI"  1,31 7,89 9,20
30 C.N. "CAROL I"  1,28 8,22 9,50
31 ŞCOALA NR. 22 "MIRCEA ELIADE"  0,95 8,71 9,66
32 C.N. "FRATII BUZESTI"  0,85 8,53 9,38
33 ŞCOALA NR. 2 "TRAIAN"  0,73 8,75 9,48

duminică, 8 iulie 2012

Alt clasament interesant

Iată şi clasamentul şcolilor după media de absolvire a elevilor, adică după notele pe care le-au dat profesorii şcolii propriilor elevi timp de 4 ani. E instructiv, pentru că se poate face o comparaţie între notele primite în şcoală şi notele de la Evaluarea Naţională. Sare în ochi din primul moment locul II pe care se clasează Grupul Şcolar "Traian Vuia"!!


Nr. crt. Şcoala Medie absolvire
1 ŞCOALA NR. 22 "MIRCEA ELIADE"  9,66
2 G.Ş. "TRAIAN VUIA"  9,57
3 C.N. "CAROL I"  9,50
4 ŞCOALA NR. 2 "TRAIAN"  9,48
5 ŞCOALA NR. 21 "GH. TITEICA"  9,44
6 ŞCOALA NR. 24 "SF. GHEORGHE"  9,44
7 C.N. "FRATII BUZESTI"  9,38
8 L. TEORETIC "TUDOR ARGHEZI"  9,20
9 C.N. "ELENA CUZA"  9,17
10 ŞCOALA NR. 32 "A. MACEDONSKI"  9,08
11 ŞCOALA NR. 18 "SF. DUMITRU"  9,05
12 C.N. "STEFAN VELOVAN"  8,99
13 ŞCOALA NR. 37 "M. EMINESCU"  8,97
14 ŞCOALA NR. 39 "N. BALCESCU"  8,94
15 ŞCOALA NR. 29 "N. ROMANESCU"  8,93
16 L. TEOLOGIC ADVENTIST  8,87
17 L. TEORETIC "HENRI COANDA"  8,86
18 ŞCOALA NR. 16  8,76
19 C. TEHNIC ENERGETIC  8,73
20 L. DE ARTA "MARIN SORESCU"  8,69
21 ŞCOALA NR. 12 "DECEBAL"  8,65
22 G.Ş. "MATEI BASARAB"  8,65
23 ŞCOALA NR. 30 "MIHAI VITEAZUL"  8,62
24 ŞCOALA NR. 33  8,52
25 C. T. INDUSTRIE ALIMENTARA  8,49
26 ŞCOALA NR. 36 "GH. BIBESCU"  8,46
27 C.N. "NICOLAE TITULESCU"  8,43
28 ŞCOALA NR. 19  8,41
29 ŞCOALA NR. 14 "I. TUCULESCU"  8,38
30 L.P.S. "PETRACHE TRISCU"  8,22
31 G.Ş. DE TRANSPORTURI AUTO  8,12
32 G.Ş. "TRAIAN DEMETRESCU"  7,93
33 ŞCOALA NR. 13  7,43

sâmbătă, 7 iulie 2012

Evaluarea Naţională 2012 - clasament

S-a terminat Evaluarea Naţională 2012. Iată clasamentul şcolilor craiovene.


Nr. crt. Şcoala Medie EN 2012 Medie absolvire
1 SCOALA NR. 2 "TRAIAN" 8,75 9,48
2 SCOALA NR. 22 "MIRCEA ELIADE" 8,71 9,66
3 C. N. "FRATII BUZESTI" 8,53 9,38
4 C.N.  "CAROL I" 8,22 9,50
5 SCOALA  NR. 21 "GHEORGHE TITEICA" 7,97 9,44
6 L.T. "TUDOR ARGHEZI" 7,89 9,20
7 SCOALA NR. 24 "SFÂNTU GHEORGHE" 7,76 9,44
8 SCOALA NR. 39 "NICOLAE BALCESCU" 7,57 8,94
9 C.N.  "ELENA CUZA" 7,55 9,17
10 SCOALA  NR. 18 "SFÂNTU DUMITRU" 7,47 9,05
11 C.N. "STEFAN VELOVAN" 7,40 8,99
12 G.Ş. "TRAIAN VUIA" 7,40 9,57
13 SCOALA NR. 32 "AL. MACEDONSKI" 7,31 9,08
14 SCOALA NR. 29 "N. ROMANESCU" 7,14 8,93
15 C.T. ENERGETIC 6,82 8,73
16 SCOALA NR. 12 "DECEBAL" 6,73 8,65
17 SCOALA NR. 37 "MIHAI EMINESCU" 6,66 8,97
18 SCOALA  NR. 30 "MIHAI VITEAZUL" 6,56 8,62
19 SCOALA I-VIII NR. 33 6,46 8,52
20 C.N.  "NICOLAE TITULESCU" 6,33 8,43
21 G.Ş. "MATEI BASARAB" 6,26 8,65
22 C.T. IND. ALIMENTARĂ 6,25 8,49
23 LICEUL TEOLOGIC ADVENTIST 6,22 8,87
24 SCOALA NR. 36 "GH. BIBESCU" 6,20 8,46
25 LICEUL DE ARTA "M. SORESCU" 6,17 8,69
26 L.T. "HENRI COANDA" 6,12 8,86
27 SCOALA NR. 14 "ION TUCULESCU" 5,87 8,38
28 SCOALA NR. 16 5,37 8,76
29 L.P.S. "PETRACHE TRISCU" 5,22 8,22
30 G.Ş. "TRAIAN DEMETRESCU" 4,38 7,93
31 SCOALA NR. 19 CRAIOVA 4,38 8,41
32 G.Ş. TRANSPORTURI AUTO 3,81 8,12
33 SCOALA NR. 13 2,47 7,43

sâmbătă, 23 iunie 2012

Mecatronică şi durere

Ziarul Gazeta de Sud semnalează într-un articol recent invazia de mecatronişti în oferta liceelor pentru anul şcolar următor:
Liceele şi şcolile profesionale din Dolj, la zi sau la seral, scot pe bandă absolvenţi cu specializarea „tehnician mecatronist“ - specialişti în industria high-tech a componentelor şi roboţilor industriali. Nimeni nu mai vrea calificările tradiţionale de fierar-betonist, frezor sau sudor, cerute cu insistenţă pe piaţa muncii.
Ce spun părţile implicate?
1. Angajatorii locali spun că nu au nevoie de aşa ceva. Lor le trebuie sudori, frezori, fierari-betonişti, lăcătuşi mecanici sau operatori pe maşini-unelte pe comandă numerică.
2. Oamenii şcolii spun: Copiii şi părinţii ne cer specializarea asta.
3. "Generalul" Bercea-Florea spune: Credeţi că părintele şi copilul vor opta vreodată pentru specializările de sudor sau fierar-betonist? Dacă le spui că sunt meserii cerute pe piaţa muncii, se uită la tine urât.
Câteva observaţii.
1. Dincolo de opiniile sau supoziţiile unora, cei care ştiu cel mai bine de ce au nevoie sunt angajatorii. Dacă ei spun că nu au nevoie de mecatronişti înseamnă că elevii care vor ieşi cu această specializare (şi vor fi mulţi, numai anul viitor sunt în jur de 300!!!) nu-şi vor găsi de lucru şi vor îngroşa rândurile şomerilor. Statul pierde bani cu şcolarizarea lor şi va mai pierde încă o dată bani ca să-i trimită, după liceu, la cursuri de specializare de... sudori, fierari-betonişti etc. Organizate de o altă instituţie a sa. După care, probabil, proaspeţii absolvenţi de liceu şi de cursuri de specializare pe banii statului  vor pleca la cules de căpşune sau se vor angaja pe vreun şantier ca muncitori necalificaţi. Cei mai isteţi vor învăţa singuri vreo meserie căutată pe piaţa muncii.
2. Că părinţii şi copiii ar cere specializarea mecatronist este o gogoriţă pe care n-o înghite nimeni. Este evident că oamenii şcolii nu vor să-şi taie craca de sub picioare. Ei vor să perpetueze actuala stare de lucruri pentru a nu-şi pierde slujbele. Ştim foarte bine că în majoritatea liceelor din Dolj nu se învaţă nimic! Elevii pierd 3-4 ani din viaţă, ba, mai mult, se îndobitocesc  progresiv şi uită şi puţinul învăţat în gimnaziu, adică să scrie şi să citească.
3. Că părinţii şi copiii nu ar opta pentru specializările de sudor sau fierar-betonist este o opinie nebazată pe nimic real. "Generalul" este şi el om al sistemului. N-are cum să se rupă de el. Nu poate închide licee, nu poate da afară oameni din sistem. Nu poate şi nici nu vrea. Aşa că găseşte justificări. De ce să-şi bată singur cuie în talpă?! Nu de-asta s-a pus şef...
Aşa că inerţia sistemului va produce mecatronişti!
Habar n-aveam că există atâţia profesori specialişti în mecatronică!


vineri, 15 iunie 2012

Datini şi obiceiuri "didactice" la români (2)

O altă datină a şcolii româneşti prevede ca, în realitate, cursurile să se încheie cam cu vreo săptămână înainte de vacanţa mare. Sau, ca să fim sinceri până la capăt, cum se intră în luna iunie, nimeni nu prea mai are chef de şcoală. Nici elevii şi nici profesorii. Elevii îşi întreabă în fiecare zi diriginţii când trebuie să returneze manualele. Diriginţii, la rândul lor, îl întreabă pe director. Acesta, de frica legii, nu poate să dea ordinul de adunare a manualelor prea devreme. Aşa că totul se face la mica înţelegere, cu ştiinţa tuturor şi cu complicitatea tuturor.
Nu pare aşa o mare problemă dacă dispare o săptămână, o săptămână şi ceva - hai, două! - de şcoală! Problema este că, de fapt, se inculcă acestor copii o idee care-i va urmări apoi toată viaţa şi va deveni o parte a caracterului lor: ideea că nu trebuie să muncim chiar aşa, până la capăt, că nu trebuie să respectăm chiar aşa, habotnic, litera legii. Că, odată ajunşi adulţi, la serviciu, dacă ziua de muncă se termină la ora 16.00, ne putem apuca să ne strângem bagajele pe la 15.00 - 15.00 şi ceva. Că, dacă săptămâna de lucru are 5 zile, ultima dintre ele e zi scurtă sau o putem folosi pentru o învoire sau pentru un chiul (acoperit de colegi) etc. Sigur, toate astea sunt posibile dacă eşti angajat la patronul-stat, cel mai de treabă patron din lume. Aceste năravuri, larg răspândite în societatea românească, sunt cultivate cu sârg încă din cei 8 ani (sau 10, sau 12 etc.) de şcoală.
 Dl Funeriu a fost inteligent. Sau s-a crezut. A împins finalul anului şcolar în a treia săptămână din iunie, astfel încât să se mai facă ceva şcoală în primele două săptămâni. A crezut că astfel mai câştigă o săptămână de şcoală! Cred că s-a înşelat şi s-a mai ales şi cu un cor de înjurături!

sâmbătă, 9 iunie 2012

Despre schimbare

În urma schimbării Guvernului, instituţiile din aparatul de stat urmează a fi restructurate/reorganizate.
Panică mare printre angajaţi.
Pentru ca procesul restructurării/reorganizării să fie înţeles mai bine de salariaţi, directorul unei instituţii ia o puşcă de vânătoare şi adună toţi subalternii în curtea instituţiei:
- După cum ştiţi, urmează o schimbare în instituţia noastră şi vă voi explica cum stă treaba. Vedeţi copacul ăla? - Daaa, zic toţi ceilalţi...
Directorul trage un foc de armă în direcţia copacului şi toate vrăbiile zboară. După 5 minute, se întorc toate în copac.
- Vedeţi, zice directorul, cam aşa stă treaba.
- Bine, şefu´, zice unul, dar nu s-a schimbat nimic!
- Băăă... ia uită-te mai atent... Eşti sigur că toate vrăbiile sunt aşezate pe aceleaşi crengi?!

vineri, 8 iunie 2012

S-a tras lozul cel mare!

Cititorii blogului nostru sunt foarte deştepţi, mai deştepţi decât ai lor.
Ei au ghicit numele noului inspectorului şcolar general ( chiar dacă au avut probleme în a şi-l aminti foarte clar şi i-au greşit de puţin funcţia ): Georgică Bercea-Florea.
Ei au ghicit de asemenea şi numele inspectorului şcolar general adjunct: Luminiţa Cristina ş.cl. Popescu.
 Felicitări!
Puteţi vedea rezultatele sondajului în caseta din dreapta.
Ce ziceţi: deschidem o loterie şi pentru funcţiile de directori?

duminică, 3 iunie 2012

Şpagă la Universitate! Ce-i nou?!

De zeci de ani se dă şpagă în învăţământul superior craiovean. Din timpul comunismului. Toată lumea ştie asta.
Acum a fost prins un profesor şpăgar de la UMF Craiova. Îl cheamă Florin Gorunescu şi e prodecan la Facultatea de Farmacie. 
E bine că  studenţii l-au denunţat. E bine că organele statului şi-au făcut datoria. Poate mai bagă spaima în nesătuii ăştia. 
Care se apără între ei şi fac pe fecioarele nevinovate. I-auziţi ce comunicat dau reprezentanţii UMF: “este o situaţie fără precedent în învăţământul medico-farmaceutic superior craiovean”. 
Ce-o fi fără precedent? Că unul de-al lor a luat mită? Sau că a fost prins?

sâmbătă, 19 mai 2012

Victor Ponta şi învăţământul românesc

Nu sunt de acord pe de-a întregul cu cei ce îl critică pe Victor Ponta pentru alegerile făcute până acum pentru funcţia de ministru al educaţiei. Nu cred că e vorba de ticăloşie, ci, mai degrabă, de o mare naivitate (nu că ar fi mai bună!). 
Domnul Ponta, ca şi mulţi alţii din ţara asta, nu ştie cât de putred e sistemul de învăţământ românesc. 
El a fost de bună credinţă când a propus-o pe dna Dumitrescu. Nu şi-a închipuit că un rector de universitate poate fi agramat. Asta nu înseamnă decât că, sărmanul, nu ştie cum se iau diplome şi doctorate în România. 
El a fost apoi de bună credinţă şi când l-a numit pe dl Mang. Nu ştie, probabil, dl Ponta cum se fac lucrările ştiinţifice în România. Dl Mang nu e vreo excepţie. De cel puţin zece ani copy&paste a devenit cel mai popular autor român. E creator de titluri ştiinţifice, de cărţi, de articole, de referate etc. Suntem ţara lui copy&paste. Aşa că şi nedumerirea dlui Mang e justificată: de ce s-o mira lumea asta aşa? Nu toţi fac la fel?
Că dl Pop are un blog pe care scrie cu picioarele nici nu mai contează. Blogul e un fel de jurnal personal. Dacă-l citeşti, tu eşti de vină: comiţi o indiscreţie!

luni, 7 mai 2012

Roberta Stanciu - o elevă deşteaptă

Pentru că pe aici pe undeva, pe acest blog, este o reacţie uşor iritată a unei doamne profesoare de la Colegiul "Fraţii Buzeşti", care ne critică pentru că nu am recunoaşte meritele profesorilor acestui liceu, iată părerea - exprimată public - a unei eleve din Craiova: 
În momentul de faţă, învăţământul preuniversitar ne oferă doar pregătire teoretică. Suntem puşi doar în situaţia de a învăţa teorie predată la clasă, de multe ori fără a fi susţinută de experimente practice pentru că laboratoarele nu sunt dotate corespunzător. Acumularea experienţei practice este, de fapt, total ignorată pe toată durata liceului. Unităţile de învăţământ nu au parteneriate cu instituţii care să ne ofere posibilitatea de a ne identifica aptitudinile şi a ne orienta profesional. Se încearcă de mult timp modernizarea tehnicilor de predare, dar şi de abordare a elevilor, dar de multe ori relaţia profesor-elev este viciată de unele practici mai vechi.  
Acuitatea observaţiei şi eleganţa exprimării dovedesc că avem de-a face cu o elevă bună. Ce spune ea? Că liceul în care învaţă - fata e elegantă, nu dă nume - este o instituţie învechită, unde se predă ca pe timpuri: teorie şi iar teorie. În plus, "relaţia profesor-elev este viciată de unele practici mai vechi". 
Recunoaştem fără efort, în această analiză a unui copil deştept de 16 ani, trăsăturile esenţiale ale "cadrului didactic" produs de regimul comunist şi perpetuat până azi: 
- nu ştie / nu vrea să se schimbe, în sensul adoptării metodelor moderne de instruire (deşi are zeci de cursuri de formare la activ); 
- tratează elevii discreţionar, de pe poziţia deţinătorului adevărului absolut. 
Eleva se numeşte Roberta Stanciu şi este în clasa a X-a la Colegiul "Fraţii Buzeşti" din Craiova.
....................................................................................
Ataşăm declaraţia elevei apărută în ziarul Cuvântul libertăţii din 7 mai 2012.