Despre notarea şcolară

Am găsit un articol interesant pe www.contributors.ro. Îl reproduc integral.

Evenimente recente legate de diversele evaluări școlare m-au inspirat să aștern câteva idei despre un aspect central al școlii: nota. Astfel, avem elevi mândri că au luat nota maximă, elevi care se simt nedreptățiți pentru că nu li se recunosc meritele și, din nefericire, elevi care se sinucid din cauza notei. Iată deci că nota contează indiferent ce s-ar spune. Contează pentru a primi o bursă, pentru a fi admis la o școală bună, ca formă de recunoaștere socială a meritelor, ca presupusă măsură a cunoștințelor și a nivelului de inteligență. Chiar și în vechiul regim nota reprezenta un criteriu de bază pentru a fi admis în structurile tineretului comunist. Astfel, accentul pus asupra notei sugerează faptul că în sistemul de educație nu este vorba de învățare ca scop în sine ci de învățare ca mijloc pentru a atinge un alt scop.

Încercarea de a măsura cumva performanțele elevilor/studenților nu este total lipsită de sens. Însă acest lucru implică inevitabil o doză mare de reducționism (adăugat faptului că abordările orientate pe separarea disciplinelor decupează în mod artificial realitatea). Problema devine gravă atunci când nota ajunge să conteze prea mult ca impact emoțional, când devine alienantă, când ne îndepărtează de realitate. Într-un anumit sens, școala luată prea în serios devine dăunătoare. Acest lucru este explicabil prin faptul că orice dogmă, ideologie și de altfel orice confuzie între un model (ca produs limitat al minții umane) și realitate riscă să devină periculoasă.
În calitatea mea de profesor și de fost elev premiant (chiar șef de promoție în facultate) simt că am o oarecare responsabilitate de a face ceva pentru a-i ajuta pe elevi și studenți să evite păcatul ”fundamentalismului școlar”. În acest scop voi prezenta în continuare pe scurt câteva idei care sper să ajute la evitarea unei înțelegeri greșite a ceea ce reprezintă școala și notele:

• Școala este un incubator mai mult sau mai puțin reușit. Ea singură nu are cum să ne pregătească în mod eficient pentru viața reală. Școala poate pregăti, în cel mai fericit caz, buni profesori. Când ieșim din incubator lucrurile nu mai stau la fel. Problemele lumii reale diferă semnificativ de problemele artificiale din incubator. Ierarhia pe care școala o introduce prin notele acordate nu prea mai este relevantă în viața reală. S-a demonstrat că nici măcar IQ-ul nu este un indicator semnificativ pentru reușita în viață. În afara incubatorului școlar nota are o semnificație foarte discutabilă (mulți angajatori știu bine asta).
• Cel mai important lucru despre educație este ceea ce a exprimat foarte bine Isaac Asimov: ”Self-education is, I firmly believe, the only kind of education there is”. Am avut norocul să primesc de foarte timpuriu o idee similară de la tatăl meu: ”scopul educației ar trebui să fie auto-educația”. Acum pot să confirm că am învățat la nivel profund doar acele lucruri pe care am dorit să le învăț, de care m-am preocupat în mod voluntar, pe care le-am studiat mai ales singur, fără să primesc neapărat o notă pentru asta. Din contră, atunci când am învățat doar pentru o notă bună, chiar dacă am reușit să o obțin, m-am ales cu aproape nimic pe termen lung. Consider că notele pe care le-am primit nu au reprezentat nici un stimulent și nici un indicator semnificativ pentru ceea ce am învățat la nivel profund și durabil.
• Profesorii nu sunt zei și nu pot evalua elevii/studenții la modul absolut. Mai mult, destui profesori posedă o inteligență superioară caracterului/moralității lor, ceea ce le permite să facă diverse compromisuri mai ales dacă acționează din conformism (”așa fac și alții”). Iar conformismul aplicat pe un sistem atins de metehne nesănătoase servește la stabilizarea acestor metehne. Acolo unde avem impresia că numai competența contează pot să existe alți factori care țin de diverse considerente politice (în sens larg). Astfel, a absolutiza evaluarea care vine din partea unui profesor este pur și simplu stupid. Mult mai utilă este capacitatea de a face diferența între profesori: să ne detașăm de cei de proastă calitate minimizând efectul lor nociv și să ne bucurăm de ceea ce putem învăța de la cei de bună calitate.
• Nota 10 acordată prea ușor distorsionează realitatea. În sistemul francez lucrurile stau ceva mai bine pentru că aproape nimeni nu poate obține nota maximă, 20. Faptul de a putea obține nota maximă induce cumva ideea falsă că putem fi perfecți și în realitate precum în incubatorul școlar. Mai mult, apare un alt efect pervers: elevii/studenții de nota 10 au probleme mari în a învăța din greșeli din simplu motiv că, aplicând și în viață reală aberația existenței notei maxime, evită greșelile potențial utile. Acești elevi/studenți au o aversiune mai mare la risc și suferă în mod disproporționat pentru micile greșeli (după cum a lua 9 în loc de 10 poate fi ”catastrofal”). A nu putea să învețe printr-o abordare de tip ”încercare și eroare” este o limitare a celor obișnuiți cu nota 10 pe linie. Perfecționismul este un alt ”păcat” în care cad elevii/studenții de nota 10. De asemenea, aceștia au dificultăți în a lua decizii legate de ceea ce să NU facă pentru că rămân din școală cu iluzia că poți fi de 10 la toate ”materiile” vieții făcând ”perfect” tot ce ți se cere. Acest lucru poate explica de ce în viața reală elevii de nota 10 ajung mai degrabă să fie conduși de cei de nota 5 și nu invers. Din aceste motive, elevii/studenții de nota 10 pe linie au de fapt foarte multe de învățat când se trezesc afară din incubatorul școlar, în timp ce, cei de nota 7-8, mult mai obișnuiți să decidă ce să nu facă, par mai bine adaptați.
• Nimic nu poate suplini propriul sistem de evaluare. Cei care nu au în ei înșiși criteriul propriei valori sunt ca frunza în vânt și cad ușor pradă abuzurilor diverșilor ”experți” pricepuți în a-i evalua în fel și chip. Cu cât mai scăzută încrederea în sine cu atât mai mare riscul de a fi abuzat la nivel emoțional. De fapt, cred că școala nu poate rezolva singură nimic esențial pentru că esențialul este întotdeauna în noi și nu în sistemul exterior care vrea să ne formeze/deformeze într-ul fel sau altul. Au succes cei care înțeleg că învățarea e treaba lor în primul rând – nu am văzut încă autodidact care să nu reușească în viață.

Este cred destul de evident că evaluarea prin note poate avea efecte nedorite asupra elevilor/studenților dacă i se acordă o importanță prea mare. Nota este o construcție artificială care servește la a măsura ceva. Însă nu e foarte clar ce anume măsoară și unde contează efectiv această măsurătoare în afara incubatorului școlar. Este foarte posibil ca ceea ce cuantificăm să nu conteze în timp ce esențialul rămâne de fapt ne-cuantificabil. Există și sisteme educaționale care nu folosesc note și acestea ar merita cred mai multă atenție. Pentru a învăța în mod profund și durabil nu avem neapărată nevoie de evaluări și note ci în primul rând de motivație, pasiune și curiozitate. De aici rezultă destul de evident și rolul principal al profesorului: a stimula curiozitatea, motivația și plăcerea de a învăța. Dacă nu poate face asta atunci probabil că nu poate face nimic cu adevărat util, eventual poate chiar să dăuneze. În fine, de mare ajutor pentru elevi și studenți este discernământul de a alege persoanele care îi pot ajuta pe drumul lor, drum ce nu poate fi ghidat decât de propria dorință de cunoaștere și evoluție.

Articolul aparţine profesorului Marcel Cremene şi poate fi citit în original aici.

Neamţul şi sindicatele din România

1.Măsurile care au fost luate de Guvernul României sunt aproape de neimaginat în Europa de Vest. Îşi poate cineva imagina ca în Germania şi Franta guvernul să spună: «Trebuie să reducem salariile din sectorul public cu 25%?» Şi în acelaşi timp să majoreze singura taxă care loveşte pe toată lumea, TVA? Iar asta s-a întâmplat fără o singură zi de grevă. A fost o măsură destul de brutală. Dar nu este una din diferenţele dintre Est şi Vest faptul că Estul este o regiune unde oamenii au învăţat să trăiască cu brutalitatea şi pot face faţă unei crize substanţial mai bine decât cei din Vest?

Această declaraţie îi aparţine directorului Erste Group, Andreas Treichl, şi a fost făcută azi, 12 decembrie 2011.
2. Tot azi, 12 decembrie 2011, coincidenţa face ca Federația Sindicatelor Libere din Învățământ să lanseze Campania națională: „EDUCAȚIA, PE LOCUL I”. În cadrul acestei campanii vor avea loc dezbateri pe problemele sistemului de învățământ românesc.
Coroborând: în timp ce guvernanţii ne calcă în picioare cu brutalitate, sindicatele din învăţământ organizează dezbateri.
Eu cred că marii lideri sindicali (naţionali, regionali, locali) o duc mai bine ca noi, ceilalţi, slujbaşii de rând. Ei au sediu în inspectorat, lângă şefi. Şefii îi tratează preferenţial, ca să nu-i supere: îi bagă în toate comisiile (la examene: la bac, la evaluări, la titularizare etc.), îi trimit la cursuri pe bani publici, le oferă acces la informaţie, astfel încât să o poată folosi în interes personal.
Aşa că: de ce să organizeze ei, liderii sindicali, mişcări de protest dure? Să-şi piardă liniştea şi bunăstarea?! Din ce să-şi construiască vile? Din salariu?

Bugetul învăţământului 2012

Ministerul de Finante a publicat recent primele date privitoare Bugetul pe 2012 si proiectia pentru 2013-2015, iar in ce priveste Ministerul Educatiei, bugetul se va reduce anul viitor cu 2,34% fata de anul curent, respectiv de la 8,92 miliarde lei, la 8,7 miliarde lei. De remarcat faptul ca proiectia initiala pentru 2011 indica un buget de 8,55 miliarde lei, suma fiind in realitate cu 4,3% mai mare. Tot anul trecut, prognoza Guvernului pentru 2012 arata un buget de 9,5 miliarde lei, noua proiectie fiind cu 8,4% mai mica.

Unde se vor duce banii in 2012 – principalele categorii de cheltuieli:

1. Cheltuielile de personal vor insuma anul viitor 1,08 miliarde lei, in scadere cu 1,26% fata de 2010. Trebuie spus ca aici nu intra salariile profesorilor care sunt platite de la bugetele locale, ci doar salariile personalului platiti direct de Minister. Anul trecut, numarul angajatilor platiti direct de Minister a fost de 10.600.
2. Cheltuielile cu achizitia de bunuri si servicii se vor reduce cu 3,4% si vor ajunge la 798 milioane lei.
3. Cheltuielile cu finantarea proiectelor europene se vor reduce cu 16,7% si vor ajunge la 1,28 miliarde lei, aceasta reducere avand cel mai mare impact asupra reducerii bugetului Ministerului Educatiei.
4. Cheltuielile cu asistenta sociala vor creste cu 20% si vor ajunge la 336,8 milioane lei;
5. Finantarea de baza in invatamantul superior se va reduce cu 5,3% si va ajunge la 1,62 miliarde lei. Aceasta scadere este pe undeva de inteles daca tinem cont de faptul ca numarul studentilor s-a redus semnificativ in ultimul an.
6. Cheltuielile cu bursele oferite de Minister vor creste cu 2,2% si vor ajunge la 402 milioane lei.

In ce priveste bugetul Cercetarii si Dezvoltarii, anul trecut, proiectia pentru 2011 a fost de 1,5 miliarde lei, insa in realitate cheltuielile vor insuma 1,33 miliarde lei. In 2012 se prognozeaza din nou cheltuieli in valoare de 1,5 miliarde lei, in crestere cu 13,3% fata de acest an.

Ce părere aveţi despre acest buget? Comentaţi mai jos.


Materialul de mai sus a fost preluat de aici.

Dezastru la Bac?

Nici vorbă! E doar jumătate din realitatea ascunsă a învăţământului românesc de 20 - 30 de ani încoace. Jumătate. Asta înseamnă că de fapt, în mod real, procentul de promovare ar trebui să fie în jur de 20-25%.

Olimpiada de limba spaniolă pe banii profesorilor

Directorii de şcoli şi licee din Craiova au fost convocaţi ieri, 26 ianuarie 2011, într-o şedinţă de urgenţă, la IŞJ Dolj, pentru a fi anunţaţi că trebuie "să doneze" 600 de lei / şcoală pentru organizarea Olimpiadei de limba spaniolă, faza pe ţară. Evident, banii trebuie scoşi de la profesori. Cum? Prin presiune, desigur. Cu alte cuvinte, vrei nu vrei, eşti sponsor al ministerului!!

--------------------------------------------------------------
Votează în sondajul din dreapta paginii dacă eşti pentru sau împotriva acestei iniţiative.

Astăzi facem grevă!

Astăzi este grevă în învăţământ. La mine în şcoală, elevii ştiu de ieri că nu au ce căuta la şcoală. Unii profesori le-au sugerat asta. Liderul sindical soseşte în şcoală pe la ora 10 dimineaţa şi lipeşte pe uşi două anunţuri scrise strâmb de mână: "GREVĂ GENERALĂ". Învăţătoarele stau la taclale în cancelarie, câţiva elevi, picaţi totuşi la şcoală, se joacă prin curte. De la inspectorat o voce acră se interesează telefonic câţi angajaţi are şcoala şi dacă se face grevă. Îl întreb pe lider dacă toată lumea e în grevă. Da, îmi răspunde, toţi au semnat. O întreb pe colega mea învăţătoare dacă e în grevă. Se codeşte, se bâlbâie... E... şi nu e... Că ea are 5 elevi, că elevii sunt în clasă, că... Îl întreb pe liderul sindical ce scriem în condica de prezenţă. Zice să nu  scriem nimic, să mai aşteptăm...

Evident, nimeni nu vrea să i se taie ziua de muncă. Adică, oamenii vor şi în grevă, vor şi cu banii în buzunar! 

Nu e ceva nou. Aşa a fost întotdeauna în învăţământ.