vineri, 16 decembrie 2011

Catalogul şcolar electronic

Ultima nebunie în şcolile din Craiova: catalogul şcolar electronic. Din semestrul al II-lea notele şi absenţele va trebui să fie trecute în acest catalog. Cine va face asta? Diriginţii.
Să calculăm. Între 12 septembrie şi 31 noiembrie elevii doljeni au adunat, după raportările IŞJ Dolj, 1337000 de absenţe. Nu n-aţi citit greşit: un milion trei sute treizeci şi şapte de mii de absenţe!
În catalogul şcolar electronic realizat pe site-ul www.csec.ro - nu ştiu de cine, dar destul de rudimentar, probabil în grabă, ca să nu piardă afacerea - absenţele se trec una câte una. Pentru a pune o absenţă în catalogul electronic e nevoie de trei mişcări (trei clickuri de mouse):
1. Click pe "Open the calendar" pentru a deschide calendarul.
2. Click pe o zi din calendar (ziua când vrem să punem absenţa). Calendarul se deschide iniţial pe luna curentă. Dacă vrem să punem absenţa într-o zi dintr-o lună anterioară, mai dăm un click sau două pentru a ne duce înapoi la luna dorită.
3. Click pe butonul "Adauga absenta" (aşa scrie, fără diacritice). Absenţa e pusă.
Deci, pentru a pune o absenţă în catalogul electronic sunt necesare (acum în decembrie) între 3 şi 5 clickuri. Să admitem că identificarea butonului pe care trebuie apăsat şi apăsarea pe el (click-ul) durează, pentru un utilizator novice (cum este profesorul-diriginte) cam 2 secunde (în medie). Prin urmare, pentru o absenţă sunt necesare între 6 şi 10 secunde, să zicem, 8 secunde, în medie. Înmulţim 1337000 de absenţe cu 8 secunde şi rezultă 10696000 de secunde, adică 178266 de minute, adică 2971 de ore. Asta, repet, doar pentru absenţele adunate în Dolj în două luni şi jumătate. Atenţie: n-am calculat şi timpul pentru a pune o notă în catalog!
Habar n-am câţi diriginţi sunt în Dolj, dar ştiu că-şi vor merita, cu vârf şi îndesat, de acum încolo, nenorocita aia de indemnizaţie de 10%.
Cu ce efecte educaţionale, numai Dumnezeu ştie!!!

joi, 15 decembrie 2011

Şcoala TV

Elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a de la Grupul Şcolar "George Bibescu" din Craiova au dat tezele la română şi matematică sub supravegherea camerelor video. Directorul spune că vrea să-i trezească pe elevi la realitate.
Nu sunt împotriva supravegherii video. Orice metodă care duce la stoparea furtului în şcoli este binevenită. Necazul este că această găselniţă de tip "Big Brother" tinde să devină soluţia miracol pentru rezolvarea problemelor învăţământului românesc.
Toate şcolile investesc în camere video. În loc să investim în profesori, în material didactic, în mijloace de învăţământ, dăm bani grei pe camere de supraveghere.
Bănuiesc că se fac şi ceva afaceri mai puţin curate aici, ca la orice achiziţionare fără licitaţie. Altfel nu se explică entuziasmul cu care se tot cumpără camere de supraveghere.
Am o propunere: hai să filmăm şi orele profesorilor. De ce să-i filmăm numai pe elevi? Să-i filmăm şi pe profesori, ca să vedem cum îşi ţin orele, câtă meserie ştiu! Aşa ar fi corect! Ce ziceţi?

marți, 13 decembrie 2011

Olimpicii şmecheriei

Aceste concursuri, ca Olimpicii cunoaşterii (una din probe a fost ieri, nu ştiu exact care), care se dau în şcoală, sub atenta supraveghere a învăţătorului sau a profesorului de specialitate, cointeresat în prealabil de organizatori să fie "foarte corect", nu sunt altceva decât exerciţii de fraudare a examenelor. Încă din clasele primare elevii învaţă că examenele, concursurile şcolare nu sunt decât o joacă, unde întotdeauna cineva îţi şopteşte răspunsul corect. Aşa că de ce să te mai omori să înveţi carte?

luni, 12 decembrie 2011

Neamţul şi sindicatele din România

1.Măsurile care au fost luate de Guvernul României sunt aproape de neimaginat în Europa de Vest. Îşi poate cineva imagina ca în Germania şi Franta guvernul să spună: «Trebuie să reducem salariile din sectorul public cu 25%?» Şi în acelaşi timp să majoreze singura taxă care loveşte pe toată lumea, TVA? Iar asta s-a întâmplat fără o singură zi de grevă. A fost o măsură destul de brutală. Dar nu este una din diferenţele dintre Est şi Vest faptul că Estul este o regiune unde oamenii au învăţat să trăiască cu brutalitatea şi pot face faţă unei crize substanţial mai bine decât cei din Vest?
Această declaraţie îi aparţine directorului Erste Group, Andreas Treichl, şi a fost făcută azi, 12 decembrie 2011.
2. Tot azi, 12 decembrie 2011, coincidenţa face ca Federația Sindicatelor Libere din Învățământ să lanseze Campania națională: „EDUCAȚIA, PE LOCUL I”. În cadrul acestei campanii vor avea loc dezbateri pe problemele sistemului de învățământ românesc.
Coroborând: în timp ce guvernanţii ne calcă în picioare cu brutalitate, sindicatele din învăţământ organizează dezbateri.
Eu cred că marii lideri sindicali (naţionali, regionali, locali) o duc mai bine ca noi, ceilalţi, slujbaşii de rând. Ei au sediu în inspectorat, lângă şefi. Şefii îi tratează preferenţial, ca să nu-i supere: îi bagă în toate comisiile (la examene: la bac, la evaluări, la titularizare etc.), îi trimit la cursuri pe bani publici, le oferă acces la informaţie, astfel încât să o poată folosi în interes personal.
Aşa că: de ce să organizeze ei, liderii sindicali, mişcări de protest dure? Să-şi piardă liniştea şi bunăstarea?! Din ce să-şi construiască vile? Din salariu?

duminică, 27 noiembrie 2011

Matematică în loc de desen la Liceul de Artă "Marin Sorescu" Craiova!!

Moda cu matematica în loc de desen la clasele primare este veche în România. Dar ca asta să se întâmple chiar la un liceu de artă este cu totul incredibil! Şi totuşi...
Învăţătoarea Viorica Diaconu-Boiangiu, de la clasa a IV-a A, a făcut săptămâna aceasta, în ora de desen, pregătire pentru concursul "Micul matematician". Asta deşi şi-a rezervat ora de consiliere cu elevii de vinerea pentru acest tip de pregătire (cel puţin aşa a pretins). Oră pe care însă nu o face...
(De altfel, această pregătire (pentru "Micul matematician", adică) se face mai mult acasă, pentru că doamna învăţătoare mare lucru nu face în clasă. Doar le dă teme pentru acasă copiilor. Cu cine să lucreze aceştia? Nu se ştie! Cu părinţii?! Nu, căci pentru părinţi doamna învăţătoare nutreşte un profund dispreţ, considerându-i nişte incapabili. Atunci cu cine să lucreze elevii acasă exerciţiile pentru "Micul matematician"?)
Cu astfel de învăţătoare, care dispreţuiesc arta, deşi predau la un liceu de artă, nu e de mirare că anul trecut, de exemplu, numai un singur absolvent al Liceului de Artă "Marin Sorescu" a intrat la Conservator!

duminică, 20 noiembrie 2011

Bugetul învăţământului 2012

Ministerul de Finante a publicat recent primele date privitoare Bugetul pe 2012 si proiectia pentru 2013-2015, iar in ce priveste Ministerul Educatiei, bugetul se va reduce anul viitor cu 2,34% fata de anul curent, respectiv de la 8,92 miliarde lei, la 8,7 miliarde lei. De remarcat faptul ca proiectia initiala pentru 2011 indica un buget de 8,55 miliarde lei, suma fiind in realitate cu 4,3% mai mare. Tot anul trecut, prognoza Guvernului pentru 2012 arata un buget de 9,5 miliarde lei, noua proiectie fiind cu 8,4% mai mica.

Unde se vor duce banii in 2012 – principalele categorii de cheltuieli:

1. Cheltuielile de personal vor insuma anul viitor 1,08 miliarde lei, in scadere cu 1,26% fata de 2010. Trebuie spus ca aici nu intra salariile profesorilor care sunt platite de la bugetele locale, ci doar salariile personalului platiti direct de Minister. Anul trecut, numarul angajatilor platiti direct de Minister a fost de 10.600.
2. Cheltuielile cu achizitia de bunuri si servicii se vor reduce cu 3,4% si vor ajunge la 798 milioane lei.
3. Cheltuielile cu finantarea proiectelor europene se vor reduce cu 16,7% si vor ajunge la 1,28 miliarde lei, aceasta reducere avand cel mai mare impact asupra reducerii bugetului Ministerului Educatiei.
4. Cheltuielile cu asistenta sociala vor creste cu 20% si vor ajunge la 336,8 milioane lei;
5. Finantarea de baza in invatamantul superior se va reduce cu 5,3% si va ajunge la 1,62 miliarde lei. Aceasta scadere este pe undeva de inteles daca tinem cont de faptul ca numarul studentilor s-a redus semnificativ in ultimul an.
6. Cheltuielile cu bursele oferite de Minister vor creste cu 2,2% si vor ajunge la 402 milioane lei.

In ce priveste bugetul Cercetarii si Dezvoltarii, anul trecut, proiectia pentru 2011 a fost de 1,5 miliarde lei, insa in realitate cheltuielile vor insuma 1,33 miliarde lei. In 2012 se prognozeaza din nou cheltuieli in valoare de 1,5 miliarde lei, in crestere cu 13,3% fata de acest an.


Ce părere aveţi despre acest buget? Comentaţi mai jos.


Materialul de mai sus a fost preluat de aici.

vineri, 18 noiembrie 2011

Marea formare

Casa Corpului Didactic Dolj a publicat recent o foarte interesantă listă a cursurilor acreditate, dar momentan inactive. Pe această listă întâlnim cursuri pentru care mai an era bătaie, cursuri unde nu puteai accede decât cu pile.
Iată lista completă:

"Formare pentru viitor - Euroteacher I" - Modulul I - Limba si literatura romana
• "Formare pentru viitor – Euroteacher I" - Discipline socio-umane
• "Formare pentru viitor - Euroteacher I" - Modulul II "Management si comunicare"
• "Formare pentru viitor - Euroteacher II" - Modulul I "Proiectarea, organizarea si
evaluarea activitatilor didactice"
• Calculatorul si proiectele interdisciplinare
• Acces la educatie pentru grupuri dezavantajate
• Initiere IT si utilizare AEL
• Managementul Proiectelor Europene
• Educatie alternativa prin tehnici teatrale

Mă întreb ce s-o fi întâmplat. Să nu mai fie de interes aceste cursuri? Greu de crezut. Optimismul îmi dictează să cred că mai degrabă toţi profesorii din Dolj le-au urmat, le-au absolvit şi acum sunt ocupaţi să aplice la clasă ce au învăţat. Să vezi creşterea calităţii învăţământului în următorii câţiva ani!
Pe de altă parte, care e eficienţa acestei Case a Corpului Didactic dacă din 14 programe de formare acreditate, 9 sunt inactive?! De ce plătim instituţia asta?

vineri, 28 octombrie 2011

Şcoli în frig

La Şcoala nr. 1 "Obedeanu" din Craiova, elevii stau încă în frig.


Azi, 28 octombrie 2011, când afară sunt 2 grade (vezi imaginea de mai sus), elevii nu au căldură în clase. Nici profesorii, desigur. De ce?
Şcoala nr. 1 "Obedeanu" din Craiova (altfel, cea mai veche şcoală din oraş) a devenit, de anul trecut, prin hotărârea IŞJ Dolj, structură a Şcolii nr. 12 "Decebal". Şcoala nr. 1 "Obedeanu" posedă centrală termică proprie, care a costat bani grei prin 2006-2007. Doar că dna directoare a Şcolii nr. 12 "Decebal" nu a dat încă ordinul de pornire a centralei. Vă întrebaţi de ce? Poate că doamnei directoare nu-i este frig!? Aţi ghicit! Nu-i este frig, pentru că biroul dumisale este în sediul Şcolii nr. 12. Iar Şcoala nr. 12 are căldură de mai bine de o săptămână!
Prin urmare, să recapitulăm: Şcoala nr. 1 "Obedeanu" a devenit o parte a Şcolii nr. 12, dar o parte cu drepturi mai puţine. Copiii Şcolii nr. 1 "Obedeanu" nu au dreptul la căldură, în timp ce copiii Şcolii nr. 12 au dreptul la căldură. La fel şi profesorii şi personalul auxiliar al Şcolii nr. 1 "Obedeanu": ei sunt angajaţi de rang inferior, în comparaţie cu profesorii şi personalul auxiliar al Şcolii nr. 12. Ei trebuie să lucreze la temperaturi sub 10 grade, în timp ce colegii lor, SUPERIORII lor, au parte de condiţii normale de lucru.
Aceasta se numeşte reorganizare a învăţământului, eficientizare a învăţământului.
........................................................

P.S. Salariaţii Şcolii nr. 1 "Obedeanu" sunt membrii ai sindicatului condus de dl C. Lungulescu, soţul dnei directoare a Şcolii nr. 12, "Decebal". Cum îşi apără sindicatul membrii de abuzurile conducerii?!

duminică, 3 iulie 2011

Dezastru la Bac?

Nici vorbă! E doar jumătate din realitatea ascunsă a învăţământului românesc de 20 - 30 de ani încoace. Jumătate. Asta înseamnă că de fapt, în mod real, procentul de promovare ar trebui să fie în jur de 20-25%.

joi, 27 ianuarie 2011

Olimpiada de limba spaniolă pe banii profesorilor

Directorii de şcoli şi licee din Craiova au fost convocaţi ieri, 26 ianuarie 2011, într-o şedinţă de urgenţă, la IŞJ Dolj, pentru a fi anunţaţi că trebuie "să doneze" 600 de lei / şcoală pentru organizarea Olimpiadei de limba spaniolă, faza pe ţară. Evident, banii trebuie scoşi de la profesori. Cum? Prin presiune, desigur. Cu alte cuvinte, vrei nu vrei, eşti sponsor al ministerului!!

--------------------------------------------------------------
Votează în sondajul din dreapta paginii dacă eşti pentru sau împotriva acestei iniţiative.