La şcoala cutare. O parte dintre directorii şcolilor din oraş participă la tradiţionalul cerc pedagogic dedicat lor în fiecare semestru. Unu pe semestru. Multă vorbărie inutilă, prezentări powerpoint, "socializare", protocol ( pizza, cola, fanta, foietaje etc. ), pliante, delegaţii etc.
În pliant observ că sunt trecuţi cu intervenţii în dezbatere inspectorul şcolar general şi inspectorii generali adjuncţi. Ei nu sunt prezenţi. Nici nu se pomeneşte că ar fi trebuit să prezinte nişte materiale. Atunci, ar întreba un om normal, care nu cunoaşte sistemul de învăţământ, de ce au fost trecuţi în program? Simplu: aceste pliante, semnate de directorul şcolii organizatoare şi ştampilate, constituie dovezi ale activităţii oamenilor din sistem, dovezi pe baza cărora ei sunt evaluaţi. Fie că sunt simpli profesori, fie că sunt directori sau inspectori, ei sunt evaluaţi pe bază de hârtii. Semnate şi ştampilate. Hârtii care să ateste că au participat. Că au activitate. Lumea se bate pe ele. N-ai pliant, n-ai activitate, nu exişti. Eşti ultimul pe listă la ocuparea posturilor, nu iei salariu de merit, nu iei gradaţie de merit. Poţi să fii cel mai bun profesor din lume, n-ai hârtii, în şcoala din România, nu contezi.